Se afișează postările cu eticheta doom death. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta doom death. Afișați toate postările

duminică, 4 iulie 2010

Interviu cu Aabsynthum (Funeral Doom Death - Barlad)



Salut Gabriel, bine te-am gasit. Ce ai facut azi inainte sa raspunzi intrebarilor mele?
Salut! Pai am iesti putin la plimbare cu cainii, am mers cu un vechi prieten din copilarie ce s-a intors recent in oras la o berica, am vorbit mult si m-am relaxat ca tot omul, tot e duminica, lucruri simple dar care ne fac sa ne simtim bine

Ca sa intram direct in pita (cum se zice in Ardeal la mine), hai sa incepem cu Adrasteia. A fost prima ta trupa? Cand s-a infiintat si in ce componenta?
Prima trupa si s-a infiitat dupa cum se stie si din biografia trupei in luna iunie a anului 2004 formata din mine si Lovin Catalin.

Pe vremea aceea abordati un Black Metal experimental din cate spune biografia trupei. Ati reusit sa lansati ceva inregistrari sau a fost o trupa care a ramas la nivel de sala de repetitii?
Am avut inregistrat un demo de 4 piese doar instrumentale, personal nu-l mai detin si nici nu stiu daca mai exista.

Dupa 2 ani ati schimbat stilul abordat in Funeral Doom Death. De ce?
Da, in primul rand Black Metalul nu m-a multumit niciodata, simteam ca ma limiteaza, nu mi se potriveste, a trebuit sa trec prin “ceva” sa-mi dau seama ce-mi place cu adevarat sa cant si cu ce ma identific. Eram un fan al genului Funeral Doom de prin iarna anului 2003 inainte de a ma apuca sa cant Black Metal chiar imi treceau ganduri sa cant asa ceva dar parca nu ma simteam suficient de pregatit si cand am simtit momentul am facut schimbarile.

In 2007 ati schimbat si numele trupei, ceea ce cred eu ca a venit natural dupa schimbarea de abordare. Se produc si alte modificari de componenta. Despre ce e vorba?
Aici e vorba de venirea lui S. Andrei la tobe, aveam nevoie de tobar, lui ii placeau tobele si avea si putin experienta asa ca am zis sa incercam, am continuat si asa am crescut impreuna pana am ramas singur.

Demoul din 2007 a aparut ca Adrasteia sau ca Aabsynthum? Ce ne poti spune despre acel demo? Cum a fost primit de cei care au avut ocazia sa-l asculte?
Demoul a aparut ca Adrasteia si repet, continea 4 piese, nu suna deloc romaneste atat ca sunet dar si compozitie, cat despre cei care au avut ocazia sa-l asculte, a prins si am fost placut surprins ca placea aproape tuturor. Au fost cateva persoane care mi-au spus sa mai compun piese sa le adaug si pe acelea de pe demo si sa scot un album si ma gandesc si la acest lucru.

In 2009 apare si albumul de debut. E un album inregistrat de unul singur sau inca erau si alti membri in trupa?
Era S. Andrei cu mine, tobarul trupei.

Ce contine acest album? Unde a fost inregistrat? Mai e disponibil? daca da, de unde si la ce pret?
Albumul contine 6 piese, 2 instrumentale scurte, 4 piese cu voce dintre care o piesa numita “Plumb” ce e bazata pe poezia cu aceeasi denumire al poetului nostru G.Bacovia, ideea a apartinut ex. colegului L. Catalin. A fost un album inregistrat de catre noi,intr-un mini studio improvizat acasa si personal m-am ocupat de tot procesul avand si ceva cunostinte in ceea ce priveste home recording-ul dar si o pasiune pentru.
Mai este disponibil in cateva exemplare la pretul de 27 lei/buc incluzand si taxele postale.

Afirmatia ta cum ca Aabsynthum ar fi prima trupa de Funeral Doom din tara a provocat ceva valuri... Pe ce te bazezi cand zici asta? Si apropo de asta, care sunt influentele muzicii tale?
Personal nu am facut aceasta afirmatie, si de aceasta au avut grija ex. colegii mei de trupa atat scris cat si verbal, eu doar am sustinut-o cum era si normal bazandu-ne pe rezultatele concrete culese de peste tot, pe cunostintele unor persoane mai inaintate in varsta si mai cunoscatori a-i miscarii metal autohtone decat mine dar si pe studiile noastre personale facute asupra scenei metal din Romania. Mai mentionez ca au fost si forumisti ce ne-au sustinut aceasta afirmatie lucru care se si poate verifica. Stiu ca a facut valuri aceasta afirmatie. Daca exista o alta prima trupa astept sa fiu tras de maneca sa mi se demonstreze J si cu scuzele de rigoare voi face modificarile in cel mai scurt timp posibil si poate bem si o bere J. Iar gura lumii stii cum se spune, “nu o astupa nimeni”, asa ca o sa imi vad de treaba mea, cum si trebuie.
Despre influente nu prea stiu exact ce sa spun, dar cateva exemple de trupe precum Skepticism, Evoken, Celestial Season, Shape of Despair, Ceremonium au contribuit la aceasta.

Albumul tau de debut este acum distribuit si in Rusia, de catre Satanarsa Records. Ce ne poti zice despre acest label, cum s-a stabilit legatura? E vorba doar de o intelegere de distributie sau chiar despre un contract de productie?
Stii ce mi-a placut la acest label? Insistenta, interesul, nu s-a lasat pana nu am acceptat, am zis “de ce nu?” pana la urma.
Insasi label-ul ne-a contactat si timp de 3 luni si ceva am stat si am negociat, am avut rabdare sa ne cunoastem, nu m-am grabit deloc in privinta deciziei, nici nu avea rost, albumul era vandut de catre trupa in tara dar si in restul lumii. Un alt motiv pentru care am acceptat este acela ca din Rusia primeam cele mai multe comenzi si chiar aveam nevoie de asta.
Prima data a fost vorba de distributie, apoi am facut niste calcule si nu era tocmai bine, asa am hotarat impreuna cu label-ul sa si produca discul, au fost 100 de copii.

Din Rusia vine, dupa parerea mea, cea mai tare casa de discuri de gen din lume, Solitude Productions. te-ai gandit sa le trimiti albumul sa le ceri parerea? Unde a mai ajuns acest album si ce reactii a provocat?
Nu le-am trimis discul insa am luat legatura cu ei dar in acea perioada erau foarte incarcati, mi-au spus sa le trimit un CD promo dar am ezitat, nici nu prea am fost interesat pentru ca s-a aratat Satanarsa Records.
Discul este ascultat de multa lume si nu pot decat sa ma bucur, personal stiu ca a ajuns in SUA, pe intreg teritoriul Europei, Asia, in tari precum Iran, teritoriul Americii de Sud si mai putin la noi in Romania.
Reactii? surprinzator, doar pozitive de la cei de peste granita, am primit multe mesaje de felicitari din diferite colturi ale lumii si in general ce am observat, de la persoane cu varsta de la 22 ani in sus pana la 41-42 ani.
Au fost si reactii pozitive din partea alor nostri si multumesc pe aceasta cale celor care au sprijinit trupa prin cumpararea discului dar si pentru vorbele bune si de incurajare. “S-a aruncat si cu noroi” in noi, deh, nu poti multumi pe toata lumea.

Eu unul am ascultat de multe ori piesele de pe Myspace si imi plac la nebunie, parerea mea e ca se pot "duela" la orice ora cu compozitiile de afara, iar daca ai mai lucra putin la sound ar fi perfect. Ai de gand sa imbunatatesti sound-ul pentru viitor?
Multumesc, ma bucur sa aflu acest lucru.
Da, in urmatorul material incerc sa ajung ca si sunet la nivelul trupelor de peste granita, la nivelul trupelor mari de doom metal sau funeral doom, ramane de vazut ce va iesi.

Stiu ca lucrezi la un nou album. Ce ne poti spune despre noul material Aabsynthum?
E un album mai bun, zic, mai lent, mai emotional ramanand totodata agresiv, contine 3 piese ce nu au sub 15 minute si un intro. Mai mult nu dezvalui.

Aabsynthum va ramane ca proiect de studio sau vei incerca si expunerea in concerte live?
Aabsynthum a avut un concert local, prestatia a iesit bine tinand cont de faptul ca am cantat singur. Am fost dezamagit ca nu exista public pentru asa ceva si e un gen prea putin cunoscut pentru foarte multi ascultatori de metal, iar concertele de genul cred ca ar trebui sa se desfasoare intr-o atmosfera mai “intima” ca sa-i spun asa si cu publicul potrivit genului dar ma tem ca e cam greu pe la noi in tara.
Cel mai sigur va ramane ca proiect de studio.

Ce urmaresti cu Aabsynthum? Care sunt scopurile de atins?
Evolutie pe tot parcursul vietii mele, albume mai bune atat cat imi permit timpul, banii si sanatatea, o mai mare recunoastere la nivel international decat exista deja dar si o expunere a funeral doom-ului ce tinde spre puritate din punctual meu de vedere.

Spune-ne te rog cate ceva despre omul Groza Gabriel din spatele Aabsynthum.
Aici nu vreau sa dezvalui mai mult decat cateva elemente ce tin de personalitate: as putea spune sociabil in general, disciplinat si serios, uneori cam dur atat cu alte persoane cat si cu mine, cam incapatanat, o persoana cu propriile conceptii despre viata, pretentios pe buna dreptate, moral, autoritar, modest, foarte modest, mai pe scurt o persoana cu defecte si calitati asa cum spun majoritatea dintre noi.

Iti multumesc pentru raspunsuri si sper ca noul album sa fie lansat cat de curand. Bafta!
Multumesc si eu, mi-a facut placere, si sunt mai nerbadator decat toti sa il lansez dar si de cum va suna.

www.myspace.com/aabsynthum

duminică, 30 mai 2010

Interviu cu Hoit (Grimegod, Indefiance)





RDMC: Salutare, Hoit, cum mai esti, n-am m-ai vorbit de o gramada de timp?
HOIT: Salut Molester! Sunt bine, multumesc de intrebare, tocmai mi-am desfacut prima bere :)
RDMC: Atunci cheers, me too!
HOIT: Cheers bro

RDMC: Inainte sa incep cu intrebarile "actuale" vreau sa te intreb de un concert; da o geana aici si zi-mi ce amintiri ai cand vezi asta:



HOIT: Hehe. Sunt 16 ani de atunci. Pe vremea aia era multa lume la concerte, si chiar intr-o sala cu scaune se putea face mosh & pogo, acum publicul s-a emancipat...
RDMC: Asta a fost vestitul concert cu Abator?
HOIT: La 40 de minute dupa.
RDMC: Care a fost faza cu ei atunci, ca nu-mi amintesc sa te fi intrebat pe tine sau pe Tibor pana acum?
HOIT: Rau ai facut ca n-ai intrebat. Mie la vremea respectiva nu-mi venea sa cred cat de mult poate sa minta presa. Toata faza s-a petrecut cam asa: stateam relaxat pe scaun, ca baietii din Abator imi erau prieteni si voiam neaparat sa-i vad. Ok, au aparut, vocalul lor - Matza a pus 2 sfesnice in stanga si in dreapta lui, nu mai tin minte daca aprinse sau nu si ceva sac de nylon pe jos, a tinut un discurs care m-a impresionat si pe la finalul concertului a scos din culise o pisica, care era moarta deja, a gesticulat cu ea pe scena, si chiar la sfarsit a muscat din limba animalului si a scuipat bucatica aia inspre un prieten de-al lui. Gata.
RDMC: In presa vremii scria ca i-a mancat inima and shit, ca a despicat-o cu o sabie samd...
HOIT: Exact
RDMC: Deci au fost simple fabulatii? S-a anulat concertul dup-aia sau a continuat?
HOIT: Pai noi urmam dupa ei. La vremea respectiva l-am cam urat pe Matza din tot sufletul, pentru ca in urma showului lor au plecat ceva oameni inspre casa, in schimb urmatoarele concerte rock din Arad au fost privite cu reticenta de auoritati. Bine, aveam un primar pocait...
RDMC: Ma bucur ca am vorbit in sfarsit cu cineva care era acolo si a vazut treburile exact cum s-au intamplat.
HOIT: Ma bucur ca am mai demitizat povestea.

RDMC: Acum te-ai intors in Grimegod, ce a fost cu pauza de 2 ani?
HOIT: Sa zicem ca voiam sa-mi demonstrez mie niste chestii. Am plecat din Grimegod pentru ca m-am mutat cu job-ul in Timisoara, si consideram la ora aia ca n-as putea sa vin la repetitii de cate ori ar fi fost necesar, plus au fost niste tensiuni in trupa, tensiuni care acum le rezolvam lejer, cand apar, prin comunicare.
RDMC: Si cum s-a intamplat revenirea?
HOIT: Cumva natural. Eu m-am reintors in Arad pentru ca Timisoara nu mi-a oferit totusi satisfactiile la care ma asteptam. La un moment dat eram cu Tibor pe strand, la o bere si discutam (a cata oara?) despre muzica si trupele noastre. Si nu stiu, m-am trezit oficial din nou in Grimegod :))

RDMC: Care e componenta actuala? Voi de-a lungul timpului ati avut ceva schimabri de componenta, nu gluma, crezi ca formula asta va rezista mai mult de data asta?
HOIT: In momentul de fata suntem astia: Tibor la voce si din cand in cand la chitara, Tilo la chitara, Oribilu la bass, Teddy la tobe si eu la cealalta chitara. Chestia e ca acum suntem deja maturi, nu cred ca vom mai schimba vreodata componenta, eventual sa aducem pe cineva nou... Faza-i ca ne simtim bine in formula actuala, chiar suntem prieteni si in afara si inauntrul trupei. Ceea ce conteaza enorm.
RDMC: Anul trecut aveati pe live si o domnitza la voce, ea cine e? Era doar o formula temporara sau s-ar putea sa reveniti la un line-up ca pe vremuri, cu 2 voci?
HOIT: E vorba de Mao, o tipa super, cu care din pacate am avut placerea sa cant o singura data. N-as putea sa iti spun prea multe, cred ca mai bine ar fi sa-l intrebi pe Tibor, vocea Grimegod.
RDMC: Will do.

RDMC: Ce faceti anul asta, cam e cazul sa scoateti ceva nou. Pe cand, cum sta lucrul?
HOIT: Ce-ti spun despre Grimegod e la modul barfe/zvonuri, oficial ti-am zis, Tibor. Da, vrem sa inregistram anul asta, undeva afara.
RDMC: Bun, atunci o sa deschid subiectul asta cu Tibor.
HOIT: Mai bine.

RDMC: Hai sa trecem la In Defiance, cum sta treaba acolo, am inteles ca pregatiti revenirea?
HOIT: ok, in primul rand am schimbat numele. E intr-una acum, Indefiance. Intr-o luna ne apucam de repetitii si pregatim revenirea. Baietii si fata sunt nerabdatori, si eu sunt si mai si.
RDMC: Aceeasi formula de 4?
HOIT: Aproape. Am ramas patru, dar ne-am schimbat tobarul. Unii stiu probabil, la ultimele concerte Paul a preluat cu brio partea ritmica.
RDMC: El vine din vreo alta formatie sau e la prima?
HOIT: A cantat inainte cu Andrei (bass) in Staccato, Syn Ze Sase Tri si inca o gramada mare de alte trupe, necunoscute mie.

RDMC: Si revenirea trupei va insemna anul asta concerte sau si un material nou?
HOIT: Asta e ideea, deja pauza asta s-a prelungit prea mult, si nu-i bine pentru spirit. :)
RDMC: Mergeti pe acelasi stil, Death Metal, sau vor fi schimbari si aici?
HOIT: Asta vom vedea pe parcurs. Oricum, pe death metal sigur vom merge, pentru ca e singurul gen care ne place tuturor. Influentele sunt sigur ca vor fi de la fiecare, in parte. Stii, cand fiecare trage inspre felia lui. Eu as merge spre In Flames, Vera spre spurcaciuni & black metal, Andrei probabil spre Lamb Of God, si toate astea se simt in momentul in care cantam.
RDMC: E normal asta. Bun, deci care vor fi primii pasi? Concerte, ceva?
HOIT: Avem planuri, mai sa spargem gheata. Sunt realist ca vom repeta destul de putin, dar imi place de oamenii astia ca prind repede si uita greu, nu invers. Deocamdata nu m-am mai ocupat de concerte, dar in momentul in care vom fi pregatiti, fi sigur ca te voi stresa si pe tine si pe restul oamenilor care-s implicati in miscarea death metal din Romania.

RDMC: Chiar, cum vezi miscarea de acum?
HOIT: Nu exista interes.
RDMC: Scurt si la obiect.
HOIT: A treia bere isi spune cuvantul :))
RDMC: Ca sa nu te mai retin acum, se pare ca sunt vesti bune din partea ambelor trupe, asa ca nu ne ramane decat sa asteptam (noua, fanilor). Cu siguranta vom vorbi din nou de indata ce apar noutati. Intre timp zi-ne pe unde mai prindem Grimegod in concert in perioada imediat urmatoare.
HOIT: Cu Grimegod chiar am avut o gramada mare de concerte in ultima perioada. Urmatoarele confirmate sunt la Pecica - Motorock Fest - in 18 Iunie, la Busteni - OST Mountain Fest - in 6 August si in Ungaria la Fekete Zaj Fest in 7 August.
RDMC: Mersi fain de vorbe, pentru moment, ramane sa vorbim din nou cand sunteti gata de actiune cu Indefiance. Spor la repetitii & compus! \m/
HOIT: Multumesc si eu pentru urari si din partea indefiance: long live RDMC \m/

www.myspace.com/grimegodband
www.myspace.com/indefiance