Interviu cu Toni Dijmarescu despre Necroticism (Death Metal - Resita - 1991-1994)

RDMC: Salutare Toni si bine ai venit in "paginile" RDMC. Eu stiu cu cine am de-a face, dar pentru cei ce citesc acest interviu te rog sa faci o mica introducere.
Toni: Salut tuturor. O mica introducere... o sa incerc sa fie mica, dar avand in vedere ca am avut destul de multe trupe, proiecte si colaborari, s-ar putea sa ocupam destul de mult loc cu asta si sa nu vorbim despre Death Metal :)) Glumesc.
In primul rand, sunt un chitarist roman care activeaza in strainatate, mai precis in Germania. Asa m-am vazut eu, asa ma vede lumea, intotdeauna m-am identificat cu tara noastra, ca e buna sau rea, las pe altii sa decida. In fine, am inceput sa fac muzica la varsta de 6 ani (vioara), iar la 13 ani m-am apucat de chitara. In mod serios, adica sa cant in trupe, m-am apucat pe la vreo 15 ani. E o mare mandrie ca la 16 ani deja dechideam pentru trupe mari, cum ar fi de exemplu Iris si altii. Apoi au urmat alte trupe, printre care si cea despre care vom povesti azi, apoi altele, unde am invatat multe despre cum functioneaza industria aceasta minunata, cea muzicala (am pornit tonul ironic). Am parasit tara, mutandu-ma in Germania unde am fost chitarist de studio si am predat chitara. Facand asta, am invatat de fapt cine sunt pe plan muzical, unde imi sunt limitele si ce sa NU cant, hahaha! Serios, nu poti sa-ti dai seama cate poti invata de la un pusti de 13 ani, care te intreaba "dar asta de ce e asa si nu altfel?". Atunci tu trebuie sa-ti explici in primul rand tie, asa inveti si dai mai departe.
Dupa o perioada destul de ne-metalica, crede-ma, nu mai aveam stare, simteam ca explodez si am decis ca ar fi vremea sa fac iar ce stiu mai bine: I gotta rock again. Mai mult din intamplare am gasit o trupa foarte iubita in regiunea noastra, asta a fost in 2008. Aceasta trupa are si un proiect, cu care am posibilitatea sa cant in toata Germania. In deschidere luam mereu trupe talentate, ca au astfel o sansa reala sa se prezinte unui public mai larg. Asa am cunoscut niste muzicieni deosebiti, cu care am mai "pus-o" de o trupa.
cred ca ajunge, pentru inceput :)

RDMC: Exact, pentru inceput. Vom reveni la asta dupa ce atingem subiectul principal si anume Necroticism, daca nu ma insel, una din primele trupe de Death Metal de la noi. Cum a inceput povestea? Ce-ti amintesti de atunci?
Toni: Imi amintesc tot, parca ar fi fost ieri. In 1991 eu cantam in alta trupa, iar ei faceau un zgomot infernal, practic nu stiau sa cante deloc, era un haos, de aceea nici nu i-am bagat in seama prea mult. Inchipuieste-ti, bateristul batea pe o galeata de plastic in loc de snare, care era fixata pe un suport. Asa, peste cam un an, aud ca inregistreaza un demo si ma duc sa vad si eu cum canta, mai mult de curiozitate. Nu mi-a venit sa cred cat de bine cantau, aveau un sound bunicel, piesele aveau un cap si o coada. Ok, au avut loc si ceva ajustari de personal...
Apoi ei au cantat la Samrock, cu un succes relativ mare. Asta era in 1993. Din cate stiu din alte surse, au avut ceva neintelegeri cu chitaristul lor si asa m-au intrebat pe mine. Din cate stiu, nu se asteptau sa fiu de acord, dar am fost, pentru ca piesele erau complexe si ei erau foarte seriosi. Partea cea mai proasta era lipsa de concerte si stai, noi comparativ cu alte trupe inca mai cantam pe ici, pe colo. Iar partea cea mai bune era publicul numeros la concerte. Si nu numai numeros, dar si foarte bun.

RDMC: Cum se organizau concertele pe atunci? Cum auzeau trupele de concerte/festivaluri unde sa se "lipeasca"?
Toni: Pai noi ne lipeam de cate o trupa si organizam impreuna cate un concert. Din fericire, am avut suportul Ateneului Tineretului din Resita pentru ca aveam rezultate bune, eram difuzati la radio, mai scria de noi in presa muzicala.
Treaba era asa: mergeam la director si spuneam ca ar fi cazul sa mai facem un concert si atunci gaseam sponsori, inchiriam scule, lipeam afise. Ce era destul de rau, nu puteam sa ne autopromovam, myspace, youtube, blog... un vis. Erau 2-3 posturi de radio si 2 de televiziune in tara dar deosebirea era ca publicul, cum am spus, venea la concerte, veneau 200-300 de oameni care nu stiau piesele. Ma rog, acesti oameni veneau doar pentru ca sa te vada, sa se simta bine, iar apoi povesteau altora ca le-a placut sau nu, mergea vorba din gura in gura.

RDMC: Pe unde a cantat Necroticism? La concerte se adunau oameni din toata zona, nu doar din orasele respective, gresesc?
Toni: Da, absolut, pai cum apareau afisele, deja se zvonea: "concert metal. cine canta? ala si ala. mergem". Veneau cu trenul din judet. Trebuie sa recunosc, am avut niste prieteni minunati in acei ani, ar fi incorect sa le spun "fani", pentru ca ne-au fost mai mult decat atat.

RDMC: Afisele le scriati cu mana, fiecare, nu ca acum, la tipografie. Cate afise faceati per show?
Toni: Nu noi, noi nu eram buni la desen, dar fiecare cunostea cate o fata, ma rog... iar fetele, cum stie oricine, stiu sa deseneze. Fetele desenau, apoi se copia la "xerox" si se retusau logourile, apoi urma lipirea afiselor, obligatoriu noaptea. Era foarte distractiv.
RDMC: Erau probleme cu politia banuiesc...
Toni: Daca stau sa ma gandesc, mai degraba cu niste parti anume de populatie. Nu vreau sa ofensez pe nimeni, dar chiar asta e realitatea, politia ne controla buletinele, dar asta era tot. Nu faceam galagie, concertele erau oficiale, etc. Nu eram baieti rai, doar muzica noastra era :))

RDMC: Si toate concertele banuiesc ca se terminau la o rockoteca intinsa pe toata noaptea, pana fiecare isi avea trenul de intors acasa.
Toni: Asa e acum si e foarte bine ca e asa. Din pacate atunci rockteca era un lux, nimeni nu avea curajul sa ne lase sa facem asa ceva in localul lui, rockerii erau FOARTE prost vazuti. Totusi, un lucru era adevarat: acum, dupa un concert rock, ma duc linistit acasa si asta a fost, dar atunci nu exista concert fara bataie in masa, dupa fiecare concert trebuia sa vezi pe unde mergi, ca se putea sa prinzi niste pumni. Si atunci erai nevoit sa si dai cativa.
RDMC: Macar nu uitai concertul respectiv. :)) Glumesc.
Toni: Nu, nu-l uitai :))

RDMC: Revenind la Necroticism, voi ati lansat o caseta demo si un album. Unde au fost trase?
Toni: Culmea, au fost trase de acelasi om cu care catia ani mai tarziu am avut o activitate de un relativ mare succes si de care ma leaga si acum o prietenie. Era singurul om care avea habar de muzica in regiunea noastra, care iti spunea in fata daca erai bun sau nu si care daca era nevoie te ajuta. Numele lui e Mircea Suciu, iar fiul lui, Flavius, e si acum unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Chiar azi am vorbit cu el sa remasterizeze albumul Necroticism. Eu cu Flavius am cantat cativa ani in Screaming Heads, o trupa si ea destul de interesanta, muzical vorbind.

RDMC: Iti amintesti cate copii ati scos din demo si album? Cum faceati sa le vindeti?
Toni: Nici vorba sa vindem, nu aveam bani sa producem asa ceva. Pur si simplu aveam o caseta master si inregistram altora. Ca si acum, era si atunci un sistem de sharing bine pus la punct, muzica se dadea mai departe cu o viteza destul de mare. Noi nu eram interesati de bani, doar muzica ne interesa si sa ne cunoasca lumea piesele.
RDMC: Deci era o chestie mai mult virala, cum e acum in cazul Youtube, cineva posteaza ceva si daca e interesant se duce vestea.
Toni: Exact, cam asa ceva, doar ca dura ceva pana sa ai 1000 views :))
RDMC: :))

RDMC: Ce trupe mai cantau metal dur la vremea aceea in zona voastra si care erau relatiile dintre voi?
Toni: Sincer, asa dur nu era nimeni, insa stiu ca am cantat cu o trupa death la un moment dat. Cam toate trupele incercau sa cante ori true metal, ori comercial, cu clapa. Noi am avut norocul sa cantam doar cu trupa cu clapa. Era distractiv pentru noi, problema era ca nu erau multe trupe. Sa ai trupa insemna in primul rand sa ai scule, dar cel mai important, sa ai un baterist cu tobe, cred ca asa e si acum, nu?
RDMC: Acum sunt sali de repetitii specializate, problema devine din ce in ce mai mica. Iti iei betele, chitarile si le "bagi in priza". :))
Toni: Eu ma bucur ca e asa, ar fi culmea sa fim la acelasi nivel ca atunci, doar asa reusim sa avem o miscare puternica si variata ca genuri muzicale.

RDMC: Existau dispute intre voi pe stilul abordat? Adica am vazut ca nu era nici o problema sa faci un concert cu 3-4 genuri diferite, nu ca acum, focusate pe unul, maxim doua.
Toni: Trebuie sa recunosc ca noi eram avatajati din start, pentru ca lumea asta voia sa auda: Death Fuckin' Metal. Insa crede-ma, publicul nu ignora celelalte trupe daca erau bune, din contra, era foarte receptiv.
RDMC: Deci Death Metal-ul era la putere atunci...
Toni: Absolut, nici nu poti sa-ti inchipui ce succes avea genul asta atunci, imediat dupa revolutie.

RDMC: Asta din cauza ca existau putine trupe sau pentru ca se urmarea trendul de afara? Si apropo de asta, cum faceati sa puneti mana pe noutati metalice de afara?
Toni: Nu era un trend, era o stare. Suna poetic, dar asa era, lumea era satula de trupe ca Maiden, Scorpions, AC/DC. Nu ca nu erau bune, dar daca mananci mereu acelasi fel de mancare, te saturi dupa un timp. Iar Sepultura era trupa nr. 1, cred ca putine trupe au fost asa de iubite cum a fost Sepultura in Romania acelor ani.
Muzica ne-a procuram de pe tarabe, sau, daca aveam drum, din Timisoara unde exista celebrul magazin Rocka Rolla. Acest magazin era raiul pe pamant pentru oricer rocker, acolo ne simteam acasa, era ticsit de casete, ecusoane, geci, tricouri, muzica era data tare, era un vis. Daca era dupa mine, m-as fi mutat acolo.
RDMC: :))
Toni: Evident, ca asa e viata asta, dupa cativa ani am devenit prieten foarte bun cu patronul acelui magazin si i-am spus cat de important a fost pentru mine. El a fost ulterior managerul unor trupe cum ar fi Cargo si Implant Pentru Refuz. Numele lui e Emil Biebel, iar din pacate magazinul acela minunat nu mai exista...
Apoi a aparut Bestial Records, care a editat primele albume death din Romania si le-a si distribuit. Asta a fost un pas enorm de important. Trebuie sa recunosc, lucrurile au evoluat in bine, incet, dar sigur.

RDMC: Cum de cu Necroticism ati ales sa cantati in limba romana? Pana si astazi e cel putin inedit sa canti metal extrem cu versuri asa "grotesti" pe care sa le inteleaga toata lumea.
Toni: Da, asta trebuie sa recunosc, m-a mirat si pe mine cand i-am cunoscut. In primul rand, am vrut sa nu ne ascundem dupa degete. Cu toate ca aveam doar 18 ani, eram foarte realisti, stiam ca nu vom cuceri vestul cu muzica nostra, tot ce am vrut a fost sa fim aproape de cei care ne asculta. Stiu ca ne amuzam cand ascultam alte trupe de death care aveau enorm de mari probleme cu limba engleza. Exact asta nu am vrut sa fim, un motiv de amuzament. Noi traiam si respiram muzica noastra, repetam zilnic, in afara de duminica. Eu unul iti spun cinstit ca mi-am petrecut ani de zile in sali de repetitii, iarna sau vara, mai ales vara... strand, gratare, nu exista pentru noi asa ceva, eventual o bere dupa repetitii si aproape tot timpul liber ni-l petreceam impreuna, asa ceva te sudeaza ca trupa si muzical, si ca oameni.

RDMC: Care a fost cea mai mare realizare si totodata cel mai mare succes avut cu Necroticism? Care erau lucrurile care va faceau sa va simtiti impliniti la nivel de trupa Death Metal?
Toni: Cea mai mare realizare, culmea, nu era ca ne mai auzeam piesele seara la emisiunile lui Lenti Chiriac sau Petre Magdin, sau ca scria de noi in cate un ziar. O mare realizare era ca eram iubiti si simteam asta. Si nu ca simteam, dar eram recunoscatori si dadeam asta inapoi.
Acum, in timp ce-ti scriam, mi-am dat seama de ceva, cu siguranta cea mai mare realizare e ca acum vorbim despre o trupa care nu mai exista de multi ani, nici nu indraznesc sa spun cat de multi... 16. E incredibil si trebuie sa admit ca lumea nu ne-a uitat. Nu pot sa uit cum acum 3 ani, cand am cantat ca invitat cu Rising Shadow intr-un concert din Resita, am mers pe scena si am auzit cum cineva striga "Toni, baga ceva de la Necroticism". M-am simtit teribil de bine.

RDMC: De ce s-a destramat trupa?
Toni: Sincer, nici nu mai stiu, nu ne-am certat sau asa... Eu insa am fost plecat 4 luni in Germania, dupa care "m-au saltat" in armata. Cu alte cuvinte, din cauza mea. Proasta gluma, sper ca nu a fost asa. Pur si simplu am incetat sa mai cantam.
Eu am mers la Screaming Heads, care erau toti mari fani Necroticism. Nu pot sa uit cum erau toti in primul rand cand cantam live si cum ascultau piesele noastre la chefuri sau cum faceau cover dupa piesele noastre pe la repetitii. Ei au si cantat o data in deschidere, dar ca si Argotic, care a fost proiectul premergator. Cred ca si asta e o parte din destinul meu, sa-mi cunosc viitorii colegi de trupa cand canta in deschiderea trupei cu care cant in momentul respectiv.

RDMC: Mai tii legatura cu fostii componenti Necroticism? Ei ce mai fac acum?
Toni: Sodom e bine-mersi in Spania, se desurca bine din cate stiu, are firma de tamplarie. Pe Speedy l-am adaugat acum cateva zile pe facebook, o sa-i scriu eu mai pe larg, nu cred ca e chiar online freak. De Gringo nu mai stiu nimic, ultima data lucra prin Serbia parca.
Deci nimic care sa tina de muzica. Eu nu am inteles asta niciodata... e pacat, dar uite ca vietile lor merg si asa mai departe si sunt impliniti.

RDMC: Tu acum esti implinit in muzica banuiesc, predai lectii de chitara, canti in conditii de invidiat, in fata a mii de oameni, ce simti acum cand asculti vechile inregistrari?
Toni: Ore de chitara nu mai dau, nu prea mai am timp, iubesc sa dau ore, dar chiar nu mai gasesc timpul necesar. Viata mea are ceva special
sau ciudat din cauza ca nu mi-am schimbat niciodata preocuparile legate de muzica, deci eu practic nu am facut pauza niciodata de cantat in trupe de peste 20 de ani, am totul foarte proaspat in memorie. Nu ascult piesele noastre cu nostalgie, regret sau altceva, pentru mine e ca si cum le-am fi inregistrat acum cateva luni, as putea sa-ti descriu cu cel mai mare lux de amanunte orice din procesul de scriere a pieselor sau a inregistrarilor. Un singur lucru l-as corecta, si anume soundul, dar poate ca ne ajuta Flavius cu talentul, urechile si tehnica lui si il mai ingrasa putin. De-abia astept sa aud piesele noastre remasterizate. Evident, nu le poate face sa sune ca Slayer, dar totusi...
RDMC: Ca tot ai amintit de remasterizarea lor, vreau sa anunt cititorii ca le vom posta si pe RDMC in cel mai scurt timp dupa ce vor iesi din "cuptor".
Toni: Ti-am promis, cum le am ti le-am si trimis.

RDMC: Acum, pe final, cred ca ar fi cazul sa iti multumesc pentru amintirile pe care le-ai impartasit cu noi si sa te rog sa transmiti ceva ascultatorilor de metal extrem de la noi, dar si trupelor.
Toni: Suna ca un cliseu daca spun "si eu iti multumesc", dar crede-ma chiar iti multumesc ca am avut ocazia asta pentru ca prin oameni cum esti tu si cititorii tai metalul extrem nu pierde teren in fata unor genuri de muzica infecte care, mi-e greu sa o spun, domina piata muzicala.
Nu stiu daca pot sa dau sfaturi, dar o sa incerc. Trupelor: nu va risipiti talentul, nu va bagati in proiecte (singurul proiect care a reusit cu adevarat la noi e Negura Bunget, care a fost un proiect al trupei Makrothumia), nu incercati sa pacaliti publicul, nu va va ierta. Si intotdeauna sa cantati pentru oamenii din ultimul rand, daca i-ati convis pe ei cu muzica voastra, i-ati convins si pe cei din primele randuri. Ascultatorilor: sprijiniti trupele! Daca tot mergeti la concert, de ce sa nu va distrati? E greu de imaginat prin cate au trecut oamenii care se afla in fata voastra pe scena, cat au muncit, cat au sperat ca va iesi bine concertul.
Mai tii minte cum ne-am cunoscut noi? La Timisoara, cand ati cantat in clubul acela.
RDMC: Da :)
Toni: Habar nu ai cat v-am admirat cand mi-ai povestit cum veniti cu microbuzul, cate ore faceti pe drum si asa mai departe. Asta inseamna dedicatie. Si ai vazut, publicul a stiut asta, concertul acela fost mega-tare, iar eu am si acum tricoul cu voi.
RDMC: Fii convins ca majoritatea trupelor de la noi fac asta, toate canta din pasiune.
Toni: Da, stiu asta, dar unele canta cu mai multa pasiune decat altele, sunt mai dedicati, muncesc mai mult, isi iubesc publicul mai mult.

RDMC: Eu iti multumesc inca o data pentru timp si sper ca in curand sa te vedem si in Romania cu trupele in care activezi acum.
Toni: Ar fi frumos. Una dintre ele Her Prayers Fail, cred ca e continuarea genului pe care l-am cantat cu Necroticism, cel putin eu asa cred.
RDMC: Da, mult mai melodic si mai "actual" in sound, dar foarte bine lucrat, felicitari, eu am ascultat ce ati postat pe Youtube si suna excelent.
Toni: Poate nu e atat de extrem, dar cu siguranta heavy. Da, si actual. Ne puteti si vizita pe www.myspace.com/herprayersfail

www.myspace.com/tonidijmarescu
www.youtube.com/KillaheadX
www.myspace.com/screamingheadsband
www.bruehder.de
www.deeprock.de