Interviu cu Marius Rotar despre DISINTER (Black Death Metal - Gherla - 1992-2001)

Salut Marius, iti multumesc pentru acceptul de a-mi raspunde catorva intrebari in legatura cu Disinter. Bun venit in RDMC! :)
Si eu iti multumesc pentru interesul tau pentru niste vremuri de mult duse!

In primul rand, ce simti in momentul in care este vorba de Disinter? Banuiesc ca nostalgiile sunt prezente...
Sunt nostalgic. Oricat m-as ascunde n-am cum sa nu arat asta si mi-e greu sa cred ca odata ce o anumita persoana a facut treaba asta cu ceva timp in urma, nu are o stare sufleteasca similara. N-am angoase cu trecerea vremii insa recunosc ca o regula si virgula de viata: a iti aminti inseamna a vedea anumite situatii ca si cum ti s-ar intampla prima data. Dar mare paradox al vietii, vorba lui Pavese, e ca nu ne amintim nici zilele si nici datele, ci doar momentele. Astfel bogatia vietii este compusa din amintiri, uitate.

Esti unul dintre membri fondatori Disinter, o trupa dintr-un orasel mic. Cum era pe vremea aia, prin 1992, ce v-a impins sa infiintati Disinter si cum s-a intamplat? Cati ani aveati pe atunci?
In 1991 a incoltit ideea. Eram un copil si Dan Alexa (Agav) la fel, eu avand 17 ani iar el 15. N-avem idee ce inseamna sa canti intr-o formatie insa o doream din tot sufletul, idealizand, naivi, ca asta ar fi fost chemarea noastra. Acum imi vine sa rad de cata importanta acordam chestiunii astea, insa realizez acum ca atunci am avut dreptate facand asta. Asa i-am gasit pe Dan Fulea si Alin Abrudan, insa momentul decisiv pentru viitorul profil al trupei a fost cand l-am cooptat pe Gabriel Ursut, ce avea studii muzicale serioase in spate.
Se zice ca acela este om adevarat care la maturitate isi regaseste cat mai multe dintre traseele copilariei si adolescentei, chiar daca ultima dintre acestea este in general o „varsta” cu apucaturi de care mai tarziu e posibil sa te rusinezi. Or, eu adeseori ma simt ca la varsta aceea, mereu turtit de nevoia de a face ceva diferit si cred ca asta e impulsul meu esential de actiune.

Se zice ca Disinter e prima trupa cu mesaj satanic din metalul extrem din Romania. Asa era sau erau etichetele puse de presa vremii?
Da, e adevarat, dar nu stiu daca am fost chiar primii. Anton Szandor LaVey este unul dintre cei care si-au pus amprenta, insa iarasi treaba asta imi pare acum o copilarie. Eu am mai spus-o: satanismul este interesat ca situatie, adeseori „hormanala”, pana pe la 18-20 de ani, dar daca asumarea sa continua si dupa aceasta varsta, devine periculos. Am fost fascinat de tematica dar acum imi pare mai mult o „religie” a adolescentei, decat o filozofie de viata. Recitindu-l pe LaVey cu ceva timp in urma, mare parte dintre ideile sale mi-au parut puerile si chiar ridicole. Oricum, chiar si dupa ce am terminat de cantat am continuat sa fiu etichetat ca satanist, desi eu nu mi-am asumat niciodata titulatura asta. Eu nu am fost si nici nu sunt satanist.

Versurile erau totusi foarte agresive pentru vremea aceea. Cine le scria? Ati avut probleme din cauza versurilor?
N-am avut probleme, pentru ca erau in engleza si noi nici n-am fost agresivi, promavand in exces titulatura asta. Agav era responsabilul, nu eu cu versurile.

Gherla e la o aruncatura de bat de Cluj. V-ati bazat pe asta, adica v-a ajutat in vreun fel invecinarea asta?
Nu m-am gandit niciodata la asta insa vreau sa zic ca niciodata n-am cantat in Cluj. Acum imi pare un paradox. Situatia ne-a ajutat intrucat am putut gasi in acel oras persoane capabile sa cante cu noi. Gherla e un oras mic, dar are parfumul sau.

Era greu sa va rezolvati concerte? Cu ce alte trupe va intelegeati bine si eventual va ajutati?
Era aproape imposibil. Tot ce rezolvam, rezolvam doar noi, cu foarte putine exceptii, situatie care te secatuia de energie si de nervi, insa ma simteam ca facand ceva extraodinar si prins in mrejele actiunii si nu resimteam asta. Nu prea ne-am ajutat, insa ne intelegeam bine cu cei de la Protex din Cluj (o trupa punk, care pare-mi-se mai canta si acum) si Protest din Dej. Mie mi-au placut Psycho Symphony din Carei, care erau baieti linistiti si cu care puteai comunica. Bravo lor ca mai canta si acum.

Disinter a lansat 3 casete demo in perioada 1993-1995, erau casete inregistrate de la unul la altul sau chiar aveau un anumit tiraj si se vindeau? Iti amintesti ce reactii au fost dupa aceste lansari?
A fost ceva tiraj dar foarte mic. Am si vandut cateva copii insa sume obtinute au fost ridicole de-a dreptul. Reactiile au fost pozitive mai ales dupa „Sunset beyond the Nectar Sea’s Billows” din 1995 si tin minte ca dupa ce Gabriel Gomobs a publicat o recenzie elogiasa in Vox Pop Rock din vremea aia, Agav a primit cel putin 30 de scrisori in saptamana urmatoare a unora care solicitau demo-ul.

Unde repetati? Aveati sala voastra de repetitii sau inchiriati? Cu sculele cum stateati?
Banii au fost mereu o problema atunci. Cea mai mare. Aveam doar instrumentele iar restul le inchiriam sau le foloseam in comun cu cineva. O vreme am repetat in Cluj apoi in Gherla la parintii mei acasa. Stiu ca avea repetitii duminica si vecinii erau ingroziti, iar unul dintre ei a vrut sa stranga semnaturi prin care cerea Politiei sa ia masuri. Bine au mai fost si situatii hazli gen persoane care auzind ca repetam si necunoscand muzica noastra, au venit sa ne angajeze la nunti si baluri. Cred c-ar fi trebuit sa acceptam sa cantam odata macar doua piese in acel cadru, ca sa se ingrozeasca lumea pe acolo.

Din vechea formula doar tu si Agav ati ramas pana la sfarsit. De ce apareau atat de multe schimbari de componenta in Disinter?
N-au fost schimbari dese de componenta. Din 1992 pana 1996 am ramas in aceiasi formula, vreme cand am si inregistrat demo-urile. Dupa ce doi dintre membri formatiei au plecat in 1996 n-am mai reusit sa inregistram nimic si cred ca acel moment a insemnat sfarsitul. Cred ca daca continuam in aceiasi formula am mai fi rezistat, desi din punct de vedere muzical am realizat atunci ca era dificil sa mai progresam. Cu Agav am ramas pana la sfarsit deoarece noi am facut Disinter si dincolo de orice eram cei mai buni prieteni. Tin minte ca in 2007 cand i-am trimis o carte i-am facut o dedicatie scriindu-i ceva de genul: „pentru Dan, cel cu care odata mi-am impartit toate visele” si asa a si fost.

Anul 2001 a fost un an de cotitura pentru trupa, v-ati schimbat si numele in Enitharmon si ati lansat o compilatie la Bestial Records. De ce s-a produs schimbarea de nume? Cum de ati lansat o compilatie la Bestial Records si nu un album cu piese noi?
Revenirea din 2001 a fost ambitia mea si a lui Dan de a mai incerca odata. Am reusit si cred ca si acum daca m-am apuca as scoate-o la capat. Insa sunt prea batran si cred inutil pentru domeniul asta. Am preferat sa schimbam denumirea pentru a trage o linie de demarcatie intre vremuri si am preferat Enitharmon, fiind fascinat de complexitatea lui William Blake, de enciclopedismul sau si evident de puterea lui de a imagina lumi. Or, dupa Blake, Enitharmon ar insemna spatiul si astfel am vrut sa aratam dorinta noastra de a experimenta prin aceasta formatie. Enitharmon imi pare o titulatura perfecta din punctul asta de vedere. N-am compus mult atunci, doar vreo 6 piese insa marele avantaj pe care l-am avut a fost faptul ca erau trei membri noi, Marius Bob (student la Conservator la aceea vreme), Cosmin Cadar si Corina. Colabararea cu Bestial Records am facut pentru niste piese de pe vremea Disinter-ului urmand ca apoi sa scoatem un album Enitharmon, lucru care din pacate nu s-a petrecut.

Cat a tinut Enitharmon si de ce s-a spart pana la urma?
Cred ca n-am mai avut aceiasi naivitate si energie. In plus locuiam in orase diferite. Enitharmon a tinut cam 6 sau 8 luni.

Mai tii legatura cu fostii colegi de trupa? Ei ce mai fac acum? Ati avut vreodata, in anii acestia, intentia de a reveni pe scena? Cum ar suna acum Disinter daca s-ar reuni si ce colegi ai prefera sa ai alaturi de tine?
Cu Dan si Gabriel Ursut tin legatura. Sporadic si cu Dan Fulea. Pe Alin Abrudan nu l-am vazut de vreo 10 ani. Dan e la Londra, cu familia acolo, Gabriel Ursut e pictor iar Dan Fulea este cercetator la Institutul de Fizica din Cluj.
Habar n-am cum ar suna Disinter acum, insa cu siguranta ar fi ceva impotriva conformismului. Dan (Agav), Marius Bob, Cadar si Corina, asta cred ca ar fi cea mai buna componenta, adica Enitharmon, insa acest lucru nu se va intampla niciodata, pentru ca oricum n-ar suna ca Disinter.

Cred ca tematica versurilor Disinter te-a marcat profund ca om, ti-ai urmat o cariera intr-un domeniu mai neobisnuit. Te rog spune-ne mai multe despre asta, despre realizarile tale in domeniu.
Versurile Disinter nu m-au marcat in niciun fel, in primul rand pentru ca nu le faceam eu. Cariera pe care mi-am construit-o are pe undeva o legatura cu acele vremuri. Eu ca profesie sunt istoric, o meserie cam falimentara in Romania de azi. Intr-un fel am continuat cam in acelasi stil: sa fac lucruri de pionierat, sa umblu pe teritorii nebatatorite, pentru ca asta imi da sentimentul de implinire. Ma rog, e si un fel de donquijotism asta. Cam pagubos uneori. Astfel, am scris o teza de doctorat, prima in istoriografia romanesca, dedicata exclusiv mortii, cu accent pe Transilvania secolului XIX. Acum sunt pe punctul de a finaliza o carte despre istoria crematoriilor si incinerarilor umane in Romania secolelor XIX-XXI. Mi-ar placea apoi sa scriu o carte despre istoria ateismului in Romania s.a.m.d. De ceva vreme insa mi-am asumat si latura militantista a acestei directii, simtind din nou nevoia de actiune, materializata. Astfel am fondat, impreuna cu un bun amic de al meu, proprietarul unui cimitir particular, Amurg. Romanian Cremation Association (www.incinerareamurg.ro ). Este vorba despre o asociatie pentru sustinerea si promovarea incinerarii umane in tara noastra. Eu sunt adeptul incinerarii si nu dintr-un teribilism ce m-ar caracteriza, ci pentru ca eu cred in superioritatea acestei modalitati de dispunere asupra cadavrului, din punct de vedere estetic, etic, igienic sau din motive ce tin de necesitatea publica (vezi criza locurilor de veci in mediul urban de la noi). Speram ca in doi ani sa inauguram primul Crematoriul Uman din Transilvania insa avem deocamdata putini membri in asociatia noastra. In aceiasi maniera de vreo 3 ani organizez aici o conferinta internationala dedicata muririi si mortii in Europa secolelor XVIII-XXI, care, spre exemplu, va aduce anul asta cercetatori din 20 de tari. E unica conferinta de acest fel din Europa centrala si sud estica Asadar, este adevarat, ma ocup in continuare de lucruri underground, pentru ca asta e natura mea. N-as putea niciodata sa merg pe ce altii au construit. Eu mereu trebuie s-o iau de la capat si sa „simt” mortarul inceputului cum imi aluneca si imi intra in piele.
www.romaniandeathcremation.blogspot.com
www.incinerareamurg.ro

Mai asculti metal extrem? Urmaresti noutatile din domeniu?
Nu prea. Singura trupa de genul asta pe care o ascult si-mi place este Kataklysm. In rest, in ultima vreme ascult muzica romaneasca mai veche, gen Aurelian Andreescu. Imi place Savoy, de asemenea si il consider pe Marian Nistor un muzician complet. Uneori mai ma delectez si cu death-metal clasic.

De ce iti e cel mai dor in legatura cu Disinter? Care crezi ca e cea mai mare realizare a trupei?
Mi-e dor de inocenta si naivitatea mea din vremurile acelea. Cea mai mare realizare a fost cred faptul ca ideea din 1991 s-a materializat, iar in plan concret bucuria cea mai mare am fost atunci cand Shiver Records din Belgia si-a exprimat dorinta de a ne ajuta. Din pacate totul n-a fost decat o amagire.

Iti multumesc mult pentru raspunsuri!
Si eu iti multumesc si succes in ceea ce faci! Esti de admirat pentru tenacitatea si pasiunea pe care o investesti in ideea asta. Numai bine!

www.myspace.com/disinterromania (nu cred ca e oficial, de fapt cred ca Marius nici nu stie de profilul asta... dar puteti asculta cateva piese Disinter)

Interviu cu Toni Dijmarescu despre Necroticism (Death Metal - Resita - 1991-1994)

RDMC: Salutare Toni si bine ai venit in "paginile" RDMC. Eu stiu cu cine am de-a face, dar pentru cei ce citesc acest interviu te rog sa faci o mica introducere.
Toni: Salut tuturor. O mica introducere... o sa incerc sa fie mica, dar avand in vedere ca am avut destul de multe trupe, proiecte si colaborari, s-ar putea sa ocupam destul de mult loc cu asta si sa nu vorbim despre Death Metal :)) Glumesc.
In primul rand, sunt un chitarist roman care activeaza in strainatate, mai precis in Germania. Asa m-am vazut eu, asa ma vede lumea, intotdeauna m-am identificat cu tara noastra, ca e buna sau rea, las pe altii sa decida. In fine, am inceput sa fac muzica la varsta de 6 ani (vioara), iar la 13 ani m-am apucat de chitara. In mod serios, adica sa cant in trupe, m-am apucat pe la vreo 15 ani. E o mare mandrie ca la 16 ani deja dechideam pentru trupe mari, cum ar fi de exemplu Iris si altii. Apoi au urmat alte trupe, printre care si cea despre care vom povesti azi, apoi altele, unde am invatat multe despre cum functioneaza industria aceasta minunata, cea muzicala (am pornit tonul ironic). Am parasit tara, mutandu-ma in Germania unde am fost chitarist de studio si am predat chitara. Facand asta, am invatat de fapt cine sunt pe plan muzical, unde imi sunt limitele si ce sa NU cant, hahaha! Serios, nu poti sa-ti dai seama cate poti invata de la un pusti de 13 ani, care te intreaba "dar asta de ce e asa si nu altfel?". Atunci tu trebuie sa-ti explici in primul rand tie, asa inveti si dai mai departe.
Dupa o perioada destul de ne-metalica, crede-ma, nu mai aveam stare, simteam ca explodez si am decis ca ar fi vremea sa fac iar ce stiu mai bine: I gotta rock again. Mai mult din intamplare am gasit o trupa foarte iubita in regiunea noastra, asta a fost in 2008. Aceasta trupa are si un proiect, cu care am posibilitatea sa cant in toata Germania. In deschidere luam mereu trupe talentate, ca au astfel o sansa reala sa se prezinte unui public mai larg. Asa am cunoscut niste muzicieni deosebiti, cu care am mai "pus-o" de o trupa.
cred ca ajunge, pentru inceput :)

RDMC: Exact, pentru inceput. Vom reveni la asta dupa ce atingem subiectul principal si anume Necroticism, daca nu ma insel, una din primele trupe de Death Metal de la noi. Cum a inceput povestea? Ce-ti amintesti de atunci?
Toni: Imi amintesc tot, parca ar fi fost ieri. In 1991 eu cantam in alta trupa, iar ei faceau un zgomot infernal, practic nu stiau sa cante deloc, era un haos, de aceea nici nu i-am bagat in seama prea mult. Inchipuieste-ti, bateristul batea pe o galeata de plastic in loc de snare, care era fixata pe un suport. Asa, peste cam un an, aud ca inregistreaza un demo si ma duc sa vad si eu cum canta, mai mult de curiozitate. Nu mi-a venit sa cred cat de bine cantau, aveau un sound bunicel, piesele aveau un cap si o coada. Ok, au avut loc si ceva ajustari de personal...
Apoi ei au cantat la Samrock, cu un succes relativ mare. Asta era in 1993. Din cate stiu din alte surse, au avut ceva neintelegeri cu chitaristul lor si asa m-au intrebat pe mine. Din cate stiu, nu se asteptau sa fiu de acord, dar am fost, pentru ca piesele erau complexe si ei erau foarte seriosi. Partea cea mai proasta era lipsa de concerte si stai, noi comparativ cu alte trupe inca mai cantam pe ici, pe colo. Iar partea cea mai bune era publicul numeros la concerte. Si nu numai numeros, dar si foarte bun.

RDMC: Cum se organizau concertele pe atunci? Cum auzeau trupele de concerte/festivaluri unde sa se "lipeasca"?
Toni: Pai noi ne lipeam de cate o trupa si organizam impreuna cate un concert. Din fericire, am avut suportul Ateneului Tineretului din Resita pentru ca aveam rezultate bune, eram difuzati la radio, mai scria de noi in presa muzicala.
Treaba era asa: mergeam la director si spuneam ca ar fi cazul sa mai facem un concert si atunci gaseam sponsori, inchiriam scule, lipeam afise. Ce era destul de rau, nu puteam sa ne autopromovam, myspace, youtube, blog... un vis. Erau 2-3 posturi de radio si 2 de televiziune in tara dar deosebirea era ca publicul, cum am spus, venea la concerte, veneau 200-300 de oameni care nu stiau piesele. Ma rog, acesti oameni veneau doar pentru ca sa te vada, sa se simta bine, iar apoi povesteau altora ca le-a placut sau nu, mergea vorba din gura in gura.

RDMC: Pe unde a cantat Necroticism? La concerte se adunau oameni din toata zona, nu doar din orasele respective, gresesc?
Toni: Da, absolut, pai cum apareau afisele, deja se zvonea: "concert metal. cine canta? ala si ala. mergem". Veneau cu trenul din judet. Trebuie sa recunosc, am avut niste prieteni minunati in acei ani, ar fi incorect sa le spun "fani", pentru ca ne-au fost mai mult decat atat.

RDMC: Afisele le scriati cu mana, fiecare, nu ca acum, la tipografie. Cate afise faceati per show?
Toni: Nu noi, noi nu eram buni la desen, dar fiecare cunostea cate o fata, ma rog... iar fetele, cum stie oricine, stiu sa deseneze. Fetele desenau, apoi se copia la "xerox" si se retusau logourile, apoi urma lipirea afiselor, obligatoriu noaptea. Era foarte distractiv.
RDMC: Erau probleme cu politia banuiesc...
Toni: Daca stau sa ma gandesc, mai degraba cu niste parti anume de populatie. Nu vreau sa ofensez pe nimeni, dar chiar asta e realitatea, politia ne controla buletinele, dar asta era tot. Nu faceam galagie, concertele erau oficiale, etc. Nu eram baieti rai, doar muzica noastra era :))

RDMC: Si toate concertele banuiesc ca se terminau la o rockoteca intinsa pe toata noaptea, pana fiecare isi avea trenul de intors acasa.
Toni: Asa e acum si e foarte bine ca e asa. Din pacate atunci rockteca era un lux, nimeni nu avea curajul sa ne lase sa facem asa ceva in localul lui, rockerii erau FOARTE prost vazuti. Totusi, un lucru era adevarat: acum, dupa un concert rock, ma duc linistit acasa si asta a fost, dar atunci nu exista concert fara bataie in masa, dupa fiecare concert trebuia sa vezi pe unde mergi, ca se putea sa prinzi niste pumni. Si atunci erai nevoit sa si dai cativa.
RDMC: Macar nu uitai concertul respectiv. :)) Glumesc.
Toni: Nu, nu-l uitai :))

RDMC: Revenind la Necroticism, voi ati lansat o caseta demo si un album. Unde au fost trase?
Toni: Culmea, au fost trase de acelasi om cu care catia ani mai tarziu am avut o activitate de un relativ mare succes si de care ma leaga si acum o prietenie. Era singurul om care avea habar de muzica in regiunea noastra, care iti spunea in fata daca erai bun sau nu si care daca era nevoie te ajuta. Numele lui e Mircea Suciu, iar fiul lui, Flavius, e si acum unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Chiar azi am vorbit cu el sa remasterizeze albumul Necroticism. Eu cu Flavius am cantat cativa ani in Screaming Heads, o trupa si ea destul de interesanta, muzical vorbind.

RDMC: Iti amintesti cate copii ati scos din demo si album? Cum faceati sa le vindeti?
Toni: Nici vorba sa vindem, nu aveam bani sa producem asa ceva. Pur si simplu aveam o caseta master si inregistram altora. Ca si acum, era si atunci un sistem de sharing bine pus la punct, muzica se dadea mai departe cu o viteza destul de mare. Noi nu eram interesati de bani, doar muzica ne interesa si sa ne cunoasca lumea piesele.
RDMC: Deci era o chestie mai mult virala, cum e acum in cazul Youtube, cineva posteaza ceva si daca e interesant se duce vestea.
Toni: Exact, cam asa ceva, doar ca dura ceva pana sa ai 1000 views :))
RDMC: :))

RDMC: Ce trupe mai cantau metal dur la vremea aceea in zona voastra si care erau relatiile dintre voi?
Toni: Sincer, asa dur nu era nimeni, insa stiu ca am cantat cu o trupa death la un moment dat. Cam toate trupele incercau sa cante ori true metal, ori comercial, cu clapa. Noi am avut norocul sa cantam doar cu trupa cu clapa. Era distractiv pentru noi, problema era ca nu erau multe trupe. Sa ai trupa insemna in primul rand sa ai scule, dar cel mai important, sa ai un baterist cu tobe, cred ca asa e si acum, nu?
RDMC: Acum sunt sali de repetitii specializate, problema devine din ce in ce mai mica. Iti iei betele, chitarile si le "bagi in priza". :))
Toni: Eu ma bucur ca e asa, ar fi culmea sa fim la acelasi nivel ca atunci, doar asa reusim sa avem o miscare puternica si variata ca genuri muzicale.

RDMC: Existau dispute intre voi pe stilul abordat? Adica am vazut ca nu era nici o problema sa faci un concert cu 3-4 genuri diferite, nu ca acum, focusate pe unul, maxim doua.
Toni: Trebuie sa recunosc ca noi eram avatajati din start, pentru ca lumea asta voia sa auda: Death Fuckin' Metal. Insa crede-ma, publicul nu ignora celelalte trupe daca erau bune, din contra, era foarte receptiv.
RDMC: Deci Death Metal-ul era la putere atunci...
Toni: Absolut, nici nu poti sa-ti inchipui ce succes avea genul asta atunci, imediat dupa revolutie.

RDMC: Asta din cauza ca existau putine trupe sau pentru ca se urmarea trendul de afara? Si apropo de asta, cum faceati sa puneti mana pe noutati metalice de afara?
Toni: Nu era un trend, era o stare. Suna poetic, dar asa era, lumea era satula de trupe ca Maiden, Scorpions, AC/DC. Nu ca nu erau bune, dar daca mananci mereu acelasi fel de mancare, te saturi dupa un timp. Iar Sepultura era trupa nr. 1, cred ca putine trupe au fost asa de iubite cum a fost Sepultura in Romania acelor ani.
Muzica ne-a procuram de pe tarabe, sau, daca aveam drum, din Timisoara unde exista celebrul magazin Rocka Rolla. Acest magazin era raiul pe pamant pentru oricer rocker, acolo ne simteam acasa, era ticsit de casete, ecusoane, geci, tricouri, muzica era data tare, era un vis. Daca era dupa mine, m-as fi mutat acolo.
RDMC: :))
Toni: Evident, ca asa e viata asta, dupa cativa ani am devenit prieten foarte bun cu patronul acelui magazin si i-am spus cat de important a fost pentru mine. El a fost ulterior managerul unor trupe cum ar fi Cargo si Implant Pentru Refuz. Numele lui e Emil Biebel, iar din pacate magazinul acela minunat nu mai exista...
Apoi a aparut Bestial Records, care a editat primele albume death din Romania si le-a si distribuit. Asta a fost un pas enorm de important. Trebuie sa recunosc, lucrurile au evoluat in bine, incet, dar sigur.

RDMC: Cum de cu Necroticism ati ales sa cantati in limba romana? Pana si astazi e cel putin inedit sa canti metal extrem cu versuri asa "grotesti" pe care sa le inteleaga toata lumea.
Toni: Da, asta trebuie sa recunosc, m-a mirat si pe mine cand i-am cunoscut. In primul rand, am vrut sa nu ne ascundem dupa degete. Cu toate ca aveam doar 18 ani, eram foarte realisti, stiam ca nu vom cuceri vestul cu muzica nostra, tot ce am vrut a fost sa fim aproape de cei care ne asculta. Stiu ca ne amuzam cand ascultam alte trupe de death care aveau enorm de mari probleme cu limba engleza. Exact asta nu am vrut sa fim, un motiv de amuzament. Noi traiam si respiram muzica noastra, repetam zilnic, in afara de duminica. Eu unul iti spun cinstit ca mi-am petrecut ani de zile in sali de repetitii, iarna sau vara, mai ales vara... strand, gratare, nu exista pentru noi asa ceva, eventual o bere dupa repetitii si aproape tot timpul liber ni-l petreceam impreuna, asa ceva te sudeaza ca trupa si muzical, si ca oameni.

RDMC: Care a fost cea mai mare realizare si totodata cel mai mare succes avut cu Necroticism? Care erau lucrurile care va faceau sa va simtiti impliniti la nivel de trupa Death Metal?
Toni: Cea mai mare realizare, culmea, nu era ca ne mai auzeam piesele seara la emisiunile lui Lenti Chiriac sau Petre Magdin, sau ca scria de noi in cate un ziar. O mare realizare era ca eram iubiti si simteam asta. Si nu ca simteam, dar eram recunoscatori si dadeam asta inapoi.
Acum, in timp ce-ti scriam, mi-am dat seama de ceva, cu siguranta cea mai mare realizare e ca acum vorbim despre o trupa care nu mai exista de multi ani, nici nu indraznesc sa spun cat de multi... 16. E incredibil si trebuie sa admit ca lumea nu ne-a uitat. Nu pot sa uit cum acum 3 ani, cand am cantat ca invitat cu Rising Shadow intr-un concert din Resita, am mers pe scena si am auzit cum cineva striga "Toni, baga ceva de la Necroticism". M-am simtit teribil de bine.

RDMC: De ce s-a destramat trupa?
Toni: Sincer, nici nu mai stiu, nu ne-am certat sau asa... Eu insa am fost plecat 4 luni in Germania, dupa care "m-au saltat" in armata. Cu alte cuvinte, din cauza mea. Proasta gluma, sper ca nu a fost asa. Pur si simplu am incetat sa mai cantam.
Eu am mers la Screaming Heads, care erau toti mari fani Necroticism. Nu pot sa uit cum erau toti in primul rand cand cantam live si cum ascultau piesele noastre la chefuri sau cum faceau cover dupa piesele noastre pe la repetitii. Ei au si cantat o data in deschidere, dar ca si Argotic, care a fost proiectul premergator. Cred ca si asta e o parte din destinul meu, sa-mi cunosc viitorii colegi de trupa cand canta in deschiderea trupei cu care cant in momentul respectiv.

RDMC: Mai tii legatura cu fostii componenti Necroticism? Ei ce mai fac acum?
Toni: Sodom e bine-mersi in Spania, se desurca bine din cate stiu, are firma de tamplarie. Pe Speedy l-am adaugat acum cateva zile pe facebook, o sa-i scriu eu mai pe larg, nu cred ca e chiar online freak. De Gringo nu mai stiu nimic, ultima data lucra prin Serbia parca.
Deci nimic care sa tina de muzica. Eu nu am inteles asta niciodata... e pacat, dar uite ca vietile lor merg si asa mai departe si sunt impliniti.

RDMC: Tu acum esti implinit in muzica banuiesc, predai lectii de chitara, canti in conditii de invidiat, in fata a mii de oameni, ce simti acum cand asculti vechile inregistrari?
Toni: Ore de chitara nu mai dau, nu prea mai am timp, iubesc sa dau ore, dar chiar nu mai gasesc timpul necesar. Viata mea are ceva special
sau ciudat din cauza ca nu mi-am schimbat niciodata preocuparile legate de muzica, deci eu practic nu am facut pauza niciodata de cantat in trupe de peste 20 de ani, am totul foarte proaspat in memorie. Nu ascult piesele noastre cu nostalgie, regret sau altceva, pentru mine e ca si cum le-am fi inregistrat acum cateva luni, as putea sa-ti descriu cu cel mai mare lux de amanunte orice din procesul de scriere a pieselor sau a inregistrarilor. Un singur lucru l-as corecta, si anume soundul, dar poate ca ne ajuta Flavius cu talentul, urechile si tehnica lui si il mai ingrasa putin. De-abia astept sa aud piesele noastre remasterizate. Evident, nu le poate face sa sune ca Slayer, dar totusi...
RDMC: Ca tot ai amintit de remasterizarea lor, vreau sa anunt cititorii ca le vom posta si pe RDMC in cel mai scurt timp dupa ce vor iesi din "cuptor".
Toni: Ti-am promis, cum le am ti le-am si trimis.

RDMC: Acum, pe final, cred ca ar fi cazul sa iti multumesc pentru amintirile pe care le-ai impartasit cu noi si sa te rog sa transmiti ceva ascultatorilor de metal extrem de la noi, dar si trupelor.
Toni: Suna ca un cliseu daca spun "si eu iti multumesc", dar crede-ma chiar iti multumesc ca am avut ocazia asta pentru ca prin oameni cum esti tu si cititorii tai metalul extrem nu pierde teren in fata unor genuri de muzica infecte care, mi-e greu sa o spun, domina piata muzicala.
Nu stiu daca pot sa dau sfaturi, dar o sa incerc. Trupelor: nu va risipiti talentul, nu va bagati in proiecte (singurul proiect care a reusit cu adevarat la noi e Negura Bunget, care a fost un proiect al trupei Makrothumia), nu incercati sa pacaliti publicul, nu va va ierta. Si intotdeauna sa cantati pentru oamenii din ultimul rand, daca i-ati convis pe ei cu muzica voastra, i-ati convins si pe cei din primele randuri. Ascultatorilor: sprijiniti trupele! Daca tot mergeti la concert, de ce sa nu va distrati? E greu de imaginat prin cate au trecut oamenii care se afla in fata voastra pe scena, cat au muncit, cat au sperat ca va iesi bine concertul.
Mai tii minte cum ne-am cunoscut noi? La Timisoara, cand ati cantat in clubul acela.
RDMC: Da :)
Toni: Habar nu ai cat v-am admirat cand mi-ai povestit cum veniti cu microbuzul, cate ore faceti pe drum si asa mai departe. Asta inseamna dedicatie. Si ai vazut, publicul a stiut asta, concertul acela fost mega-tare, iar eu am si acum tricoul cu voi.
RDMC: Fii convins ca majoritatea trupelor de la noi fac asta, toate canta din pasiune.
Toni: Da, stiu asta, dar unele canta cu mai multa pasiune decat altele, sunt mai dedicati, muncesc mai mult, isi iubesc publicul mai mult.

RDMC: Eu iti multumesc inca o data pentru timp si sper ca in curand sa te vedem si in Romania cu trupele in care activezi acum.
Toni: Ar fi frumos. Una dintre ele Her Prayers Fail, cred ca e continuarea genului pe care l-am cantat cu Necroticism, cel putin eu asa cred.
RDMC: Da, mult mai melodic si mai "actual" in sound, dar foarte bine lucrat, felicitari, eu am ascultat ce ati postat pe Youtube si suna excelent.
Toni: Poate nu e atat de extrem, dar cu siguranta heavy. Da, si actual. Ne puteti si vizita pe www.myspace.com/herprayersfail

www.myspace.com/tonidijmarescu
www.youtube.com/KillaheadX
www.myspace.com/screamingheadsband
www.bruehder.de
www.deeprock.de